marți, 8 aprilie 2014

partizanii barnova este ca si promovata in divizia d

Viitorul Ciortești - Partizanii Bârnova 0-1 (0-1)
Marcator: Bogdan Rotaru ('19)
Partizanii: D.Dumitrașcu - Codrescu (I.Diță '41), Doboș, Apetrei, Putină - Cozma (Grigorescu '72), Achiți, Donose (cpt) (Filip '84), Rotaru - Mocanu, Axinte;
Rezerve neutilizate: C.Dumitrașcu, P.Rusu, Dianu, Boaru;
Arbitru: Dulcianu Silviu, Hordilă Iulian și Bordianu Manuel;
Observator: Coman Viorel.

Primăvara apelor tot mai limpezi
Am ales să postăm abia astăzi istorisirea aşa-zisului derby (i-am spus aşa doar pentru că s-au întâlnit primele două clasate) de la Ciorteşti, de duminică, doar pentru a nu putea fi acuzaţi de PARTIZANat, deoarece săptămâna trecută (după insuccesul cu 0-1 de la Voineşti) radiografia a apărut tot marţea. Şi în primul rând Partizanii nu vor putea fi acuzaţi niciodată de partizanat, datorită respectului şi atitudinii permanent corecte faţă de partenerii de întrecere şi faţă de întrecerea în sine.
Iar dacă în popor se spune că toamna se numără bobocii, la fotbal putem spune fără teama de a greşi că primăvara se desemnează de regulă promovatele, aluzia fiind şi la retragerile unor formaţii din iarnă şi la apariţiile misterioase de la începutul anului calendaristic. Dar să vă povestim ce a fost la Ciorteşti, echipă care chipurile avea pretenţii de promovare la sfârşitul anului trecut, dar care pare să fi fost motivată să aspire la aşa ceva doar de către alţii, nicicum din propria convingere. Ajunşi în comuna amintită cu trei sferturi de oră înaintea primului fluier al arbitrului, am constatat că trebuie neapărat să intrăm în barul de peste drum faţă de terenul de joc (deşi asta nu ne este deloc familiar!), pentru simplul fapt că acolo se completează raportul de joc şi se ţin şedinţele tehnice dinaintea partidelor. Ajunşi acolo, am făcut cunoştinţă şi cu observatorul meciului, altfel un distins domn Viorel Coman care ca fost arbitru a ajuns la un singur pas de Divizia A, pentru a ne asigura că partida îndeplineşte condiţiile minimale de organizare a unui joc de acest nivel. Am cerut şi o confruntare a jucătorilor gazdă pentru a ne convinge că adversarii nu trimit pe teren fotbalişti „pe fals”, cum s-a mai practicat în toamnă în această Serie I, startul meciului oferindu-ne starea normală de încredere şi optimism, obişnuită de altfel încă după primele cinci runde ale actualei stagiuni.

Alături de „Chişcuţă”
Partida propriu-zisă nu a avut prea mult istoric, chiar dacă scorul (doar de 0-1) ar putea să ne oblige să vă oferim unele detalii, „Roti” (autorul unicului gol, în minutul 19) şi compania dominând destul de clar aspectul întâlnirii. Cu un căpitan în mare dispoziţie de joc, Donose purtând în premieră banderola (la ieşirea din teren, accidentat, un consătean şi un prieten drag de-al lui i-a smuls-o efectiv de pe braţ spre a i-o oferi lui Axinte), Partizanii noştri bârnoveni au dominat clar partida, gazdele mulţumindu-se în final că au scăpat doar cu un eşec la limită, anunţând astăzi AJF-ul că nici nu se mai prezintă la următoarele dispute. Evoluţii bune au avut şi Roberto, dar şi Cozma, deşi mai toţi cei folosiţi de banca tehnică la Ciorteşti au avut un randament bun pe întreaga durată a confruntării. Personal, două regrete am avut după partida care a consfinţit practic urcarea Partizanilor Bârnova în Divizia D la doar un an de la înfiinţare: absenţa din motive medicale (nu însă şi de pe banca de rezerve) a căpitanului obişnuit Petronel Rusu („Chişcuţă”), care a înţeles în final că recuperarea completă după o accidentare este mai importantă decât orice, dar şi lipsa din echipă în acest miniretur a atacantului Gabriel Mititelu, devenit de conjunctură un foarte activ şef de galerie (am reţinut calităţile, dar te aşteptăm să ai mai mult curaj la următoarele partide), fireşte că din motive medicale. Sigur, din teren au mai absentat şi alţi fotbalişti, ca Dianu, C.Dumitraşcu (au prins însă amândoi „banca”) sau R.Ungureanu (nerefăcut şi el după o accidentare mai veche).

Câteva amănunte
Nu trebuie omis nici aportul unor tineri mereu preocupaţi ca totul să fie în regulă cu organizarea Partizanilor, şi mă refer aici la Gabriel Diţă şi la Tudor Sabadac, ori la prezenţa deja obişnuită la toate partidele a lui Ionuţ Rusu. De asemenea, nu am spus prea multe despre evoluţiile portarilor în 2014 tocmai pentru că „Dumi” (Daniel Dumitraşcu) are conform statisticilor una dintre prestaţiile cele mai constante din echipă, dând de multe ori încredere coechipierilor, şi nu pot să nu mă gândesc cum ar arăta această frumoasă formaţie când vor fi apţi complet de joc şi Petronel Rusu, şi Claudiu Donose, dar şi Gabriel Mititelu. Sigur, alături de toţi ceilalţi.
Sigur, poate că ar mai fi multe de spus (inclusiv urările de felicitare primite în mod direct din partea doamnei consilier local Lenuţa Brichiu), însă lăsăm imaginile postate să vorbească de la sine despre cum am încheiat practic cursa promovării. Asta pentru că deja ne gândim la sezonul viitor, când vom scăpa de terenurile de multe ori jalnice din Liga a V-a, urmând să jucăm cu formaţii mai bine organizate din toate punctele de vedere. Aşa că de duminică, când primim la Uricani vizita lui AS Ciurbeşti (ora 11:00), vom evolua doar cu gândul la viitor, nu la trecut ori poate nici chiar la prezent. Pentru simplul fapt că Partizanii reprezintă deja o certitudine, dar la fel de bine poate contribui la construirea cât mai rapidă a viitorului pentru toată Bârnova. Şi nu doar din punct de vedere sportiv.

A consemnat LIVIU SUCEVEANU (redactor la RADIO IAŞI şi la EVENIMENTUL REGIONAL AL MOLDOVEI)








0 comentarii:

Trimiteți un comentariu