marți, 21 ianuarie 2014

2% pentru performanta


Cereți statului să redirecționeze către Asociația Sportivă Partizanii Bârnova 2% din impozitul pe care l-ați plătit deja!
Completați și depuneți până pe 25 mai 2014 formularul 230 (pentru impozitul pe salariu) sau formularul 200 (pentru alte venituri)

La ce se referă redirecționarea 2% ?

Orice organizație nonprofit (asociație, fundație, organizație sindicală, patronat, partid politic, asociație de proprietari, case de ajutor reciproc ale salariaților) sau unitate de cult, poate beneficia de prevederea 2% din Legea 571/2003!
Prin această lege, contribuabilii persoane fizice pot să direcționeze către o organizație 2% din impozitul pe venit plătit de ei (care ar ajunge, altfel, la bugetul statului).

Acest lucru se poate realiza foarte simplu, prin completarea unui formular standard.

Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nici o cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv.
Suma care va revine NU reprezintă o sponsorizare sau o donație, ci este o parte a bugetului de stat care este direcționată de către fiecare cetățean în parte către sectorul neguvernamental.

Ce trebuie făcut?


Completați formularele cu datele asociației noastre:
pentru impozitul pe salariu: formularul 230 (download)
sau
pentru alte venituri (PFA, chirii, …): formularul 200 (download)

Datele asociației noastre sunt următoarele:

Numele organizației: ASOCIAȚIA SPORTIVĂ PARTIZANII BÂRNOVA
Codul de identificare fiscală (codul fiscal): 32260432
Contul organizației în format IBAN: RO46BPOS24110418002RON01

Nu vă faceți probleme dacă nu cunoașteți suma corespunzătoare a 2% din impozit. Va fi calculată de către organele fiscale. Lăsați căsuța necompletată.

Termenul pentru depunerea declarațiilor este 25 mai 2014, după această dată contribuabilii pierzând dreptul de exercitare a opțiunii.

Declarația se referă la impozitul plătit în anul fiscal anterior, în cazul de față 2013.

Nu este obligatorie atașarea fișei fiscale primite de la angajator, suma totală a impozitului plătit de catre contribuabil va fi regăsit de sistemul informatic în funcție de CNP, dar dacă o aveți la îndemână o puteți atașa.