miercuri, 4 septembrie 2013

Tripla lovitura pe piata transferurilor

Dacă mijlocaşul Alex Cozma a reuşit un hat-trick în deplasarea de la Ţibana, de acum aproape trei săptămâni (scor 4-0), Partizanii Bârnova a „marcat” şi ea recent de o aceeaşi manieră, dar în privinţa achiziţiilor. Aşa că lotului Partizanilor Bârnova i s-au alăturat de câteva zile şi portarul Marius Chirilă, stoperul Roberto Apetrei şi mijlocasul Andrei Urzică. Toţi trei au făcut junioratul la CSMS Iaşi, trecând mai apoi la campioana judeţului Rapid Dumeşti, iar de puţin timp au ales să-şi continue cariera la viceliderul Seriei I din Liga a V-a.   
„Am auzit cuvinte frumoase despre Partizanii, iar discuţiile purtate cu oficialii echipei mi le-au confirmat”, a spus Roberto Apetrei, completat imediat de Andrei Urzică: „Am vrut în primul rând să joc, iar la Partizanii Bârnova ştiu că am această şansă. Nu a contat foarte mult în alegerea mea că pe legitimaţia de jucător scria numele lui Rapid Dumeşti, care a câştigat campionatul Iaşului în ultimele cinci ediţii. Pentru orice tânăr jucător este esenţial să evolueze meci de meci, deoarece altfel nu poate progresa”. Nu în ultimul rând, portarul Marius Chirilă a făcut şi pregătirea de vară cu Partizanii, jucând în câteva dintre amicalele susţinute de bârnovenii noştri, cunoscând bine şi coechipierii, dar şi atmosfera de la echipă: „Am ales cu sufletul, pentru că dorinţa imediată este să evoluez, iar la Dumeşti nu ştiu ce şanse aveam din acest punct de vedere. Am găsit la Partizanii Bârnova oameni serioşi, pricepuţi la fotbal, care îşi doresc cu adevărat să facă performanţă”.
Cei trei reprezintă, aşadar, surpriza pregătită de conducerea „partizanilor” înaintea derbyului cu Voinţa Voineşti de duminică (ora 11:00), de la Uricani, tinerii jucători doriţi de antrenorii Bogdan Rotaru si Adrian Cazacu încă din această vară, putând să debuteze la formaţia Bârnovei chiar de la amicalul de după-amiază (17:30), din aceeaşi bază sportivă, în testul cu formaţia de Liga a III-a Ştiinţa Miroslava, care în runda inaugurală a învins cu scorul de 3-1 pe terenul Bucovinei Rădăuţi. 
(Liviu Suceveanu)
Toţi jucătorii amintiţi au evoluat în trecut la FC Argeş şi se află în relaţii foarte bune cu oficialii din Mioveni - See more at: http://www.infocurteadearges.ro/2011/primele-transferuri-de-marca-pentru-cs-mioveni-adrian-neaga-nicolae-dica-ciprian-tanasa-si-george-neagu-au-semnat-cu-galbenverzii/#sthash.RNeW3cbd.dpuf
Toţi jucătorii amintiţi au evoluat în trecut la FC Argeş şi se află în relaţii foarte bune cu oficialii din Mioveni - See more at: http://www.infocurteadearges.ro/2011/primele-transferuri-de-marca-pentru-cs-mioveni-adrian-neaga-nicolae-dica-ciprian-tanasa-si-george-neagu-au-semnat-cu-galbenverzii/#sthash.RNeW3cbd.dpuf
Toţi jucătorii amintiţi au evoluat în trecut la FC Argeş şi se află în relaţii foarte bune cu oficialii din Mioveni - See more at: http://www.infocurteadearges.ro/2011/primele-transferuri-de-marca-pentru-cs-mioveni-adrian-neaga-nicolae-dica-ciprian-tanasa-si-george-neagu-au-semnat-cu-galbenverzii/#sthash.RNeW3cbd